În anii 1960 a aparut un nou tip de calculatoare: minicalculatoarele. Aceste masini erau mai ieftine, mai mici, nu avea nevoie de aer conditionat si erau mult mai usor de folosit (cel putin dupa standardele acelor timpuri) fata de mainframe-uri. În fata ereziei, preotii mainframe-urilor s-au înfiorat. Detinerea unui mainframe era problema corporatiei, datorita cheltuielilor necesare, dar un departament putea avea propriul minicalculator, pentru ca acesta nu necesita spatii speciale sau specialisti necesari unui mainframe. Pe scurt, minicalculatoarele erau ieftine.

Aceasta dezvoltare a dus la aparitia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la înlocuirea programatorilor de mainframe, curati si bine îmbracati, cu o noua specie de programatori. Minicalculatoarele au început sa fie introduse în universitati si alte institutii de învatamânt, deoarece erau ieftine. Ele erau accesibile si proiectate pentru a putea suporta modificari ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziasti cunoscuti sub numele de hackeri. Acesti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm fata de calculatoare, oameni care voiau sa faca programe mai bune, mai rapide si mai „elegante”.

Din rândurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au facut revolutia calculatoarelor personale. Piata minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul când DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producatoare de calculatoare din lume.

În privinta îmbunatatirilor aduse programelor, gama functiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai multi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de împartire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing . Astfel, fiecare utilizator poate sa prelucreze date, sa creeze programe sau sa utilizeze, ca si când ar fi singurul utilizator. Acest sistem a fost introdus si în tehnologia de realizare a mainframe-urilor. Sisteme sofisticate de time-sharing, cu componente disc mai puternice si programe mai sofisticate, au fost dezvoltate în acelasi timp pentru mainframe-uri.

Aceasta era piata calculatoarelor în anii 70; mainframe-uri si minicalculatoare erau prezente în toate companiile si principalele departamente. Pentru sacinile pe care le puteau rezolva în moduri în care le rezolvau, erau bune. Au adus metode noi si eficiente în birouri si au facut afacirele mai eficiente. Totusi, au esuat în marirea productivitatii personale (în cresterea eficientei personalului, nu a corporatiilor).

Aparitia calculatoarelor personale

La mijlocul anilor 70 a aparut o noua tehnologie: miniprocesorul . Acesta folosea multe tranzistoare conectate pe o pastila de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.

Primele microprocesoare au fost, dupa standardele actuale, destul de simple. Primul microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biti de catre inginerul Marcian E. „Ted” Hoff de la Intel, în anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a fost o firma japoneza, care a dat faliment în 1970; dupa aceasta Intel nu se putea hotarî daca sa lanseze sau nu circuitul pe piata. L-au lansat, si în 1974 existau mai mult de 19 tipuri de microprocesoare pe piata, inclusiv Intel 8088, cel care va deveni trambulina actualelor calculatoare personale.

Microprocesoarele au fost initial folosite drept controler - dispozitive de control – pentru masini de spalat vesela si frigidere. Producatorii si proiectantii de calculatoare nu au pierdut ocazia data de potential acestor dispozitive de a fi folosite drept calculatoare.